Cupa prof.Dumitru Diaconescu

Dragi prieteni aeromodeliști și nu numai,
Vă invităm să ne fiți alături SÂMBĂTĂ, 2 SEPTEMBRIE 2017, începând cu ora 10:00, să comemorăm printr-o întâlnire aeromodelistică 10 ani de la trecerea în neființă a profesorului Dumitru Diaconescu. DAR, nu vă faceți griji pentru că evenimentul nu va fi unul trist! Dimpotrivă, ne vom bucura împreună de hobby-ul nostru preferat și ne vom simți bine zburând, glumind și onorând memoria celui care a dat startul aeromodelismului la Pucioasa cu mai bine de 60 de ani în urmă.
Așadar, dacă sunteți pasionați de aeromodelism și doriți să ne fiți alături în ceea ce sperăm că va fi o întâlnire mai mult decât reușită, vă invităm la PUCIOASA, județul Dâmbovița, pe str.Carierei ( la ieșire din Pucioasa spre Fieni – Sinaia). Intrarea se va face pe sub podul de cale ferată, apoi se va vira în partea stângă și se vor urmări indicatoarele spre AERODROM AEROMODELE. Mașinile vor putea fi lăsate la intrare. Evenimentul va avea loc în cadrul Serbărilor Băilor Pucioasa (1-3 septembrie 2017). Dacă sunteți interesați să rămâneți în oraș, perioada este perfectă.
Menționăm că nu avem restricție legată de tipul de aeromodel sau de ce nu, automodel. Toți pasionații sunt bineveniți!
Prin intermediul sponsorilor, oferim pentru participanți masa (sub formă de grătar), diplomele și cupele.
VĂ RUGĂM SĂ CONFIRMAȚI PREZENȚA PÂNĂ LA DATA DE 25 AUGUST 2017!
Nr. Contact: Prof. Sandu Diaconescu 0732 125 213/ Prof. Nicolae Diaconescu 0721 136 809
Mulțumim anticipat sponsorilor evenimentului: Primăria Orașului Pucioasa, Asociația Română de Aeromodelism, RedBull România, Muzeul Aviatic „General Dumitru Dorin Prunariu” Pucioasa, Anda Confection Cami, Radiomodele, Super Market Cartaxo Magic, Amber, Manoil Trans Targoviste, Coca-Cola Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *