CATEDRA DE MICROMODELISM
ISTORIC
Făcând parte din marea familie a “modelismului” , micromodelismul a fost o specialitate agreata de copii încă de la apariția ei în anul 1957.
La Pucioasa, rezultatele și-au făcut apariția inca de la primele participări în competiții prin coordonatorul de activități Diaconescu Dumitru, devenit vicecampion național în anul 1959. Ulterior, bunele rezultate și-au făcut apariția și la elevii d-lui Diaconescu Dumitru, materializându-se în clasări repetate pe primele locuri în concursurile naționale, atât la individual cât și pe echipe.
În perioada anilor 1970-1990, micromodelismul în Pucioasa i-a o amploare deosebită, fiind remarcabilă contribuția cercului nostru ,atât în planul performanțelor cât și la dotarea cercurilor din țară cu materiale specifice.
Perioada de “glorie” ptr. Micromodelismul din Pucioasa, materializată prin câștigarea consecutiv în trei ani a Cupei României, cucerirea titlului de campioni naționali la juniori pe echipe, precum și participarea la concursuri internaționale în Ungaria, Polonia, Cehia, Anglia.
Coordonator cerc,
Profesor Radu Gabriel Foamete
––––––––––––––––––––––––––––-
ECHIPA CLUBULUI COPIILOR PUCIOASA , FORMATĂ DIN ELEVII:
BULAI CALIN, STOICESCU ALEXANDRU ȘI CHITU DANIEL, ANTRENATĂ DE PROFESOR RADU FOAMETE ,
AU CÂȘTIGAT TITLUL DE
CAMPIOANĂ NAȚIONALĂ LA MICROMODELE
SALINA SLĂNIC PRAHOVA 19 NOIEMBRIE 2016
––––––––––––––––––––––––––––
ELEVUL BULAI CALIN de la „CLUBUL COPIILOR PUCIOASA ” antrenat de Profesor Radu Foamete, a câștigat titlul de CAMPION MONDIAL LA MICROMODELE, la Campionatul Mondial desfășurat in Salina Slănic Prahova, în perioada 11-16 Aprilie 2016.
Vezi video aici youtube :
––––––––––––––––––––––––––––-
Bilant competitional
In perioada 7-9 mai 2010, s-a desfășurat în Salina Slanic-Prahova Campionatul Național de Micromodele-Aeromodele F1D
Rezultate:
Șerban Mihnea – locul I si Campion National juniori
Visan Alexandru – locul III
Dimian Filip – locul IV
Moraru Eduard – locul V
Locul I si Campioni Nationali – Echipa Clubului Copiilor Pucioasa
In cadrul Concursului National Memorial Henri Coanda care sa desfasurat in perioada 5-7 iunie 2010 la sectiunea micromodelism sau organizat doua concursuri,clasa F1M – F1D
Rezultate:
Cls F1 D –
Visan Alexandru – I
Voicu Radu – II
Dimian Filip – III
Coordonator cerc
Profesor Radu Foamete
In perioada 5-9 august 2010 sa desfasurat la Belgrad Serbia Cupa Mondiala la Micromodelism clasa F1 D
Elevii clubului copiilor au obtinut urmatoarele rezultate:
Visan Alexandru – locul I – castigator al Cupei Mondiale
Moraru Eduard – locul III
Serban Mihnea – locul IV
In perioada 9-14 august sa desfasurat la Belgrad – Serbia Campionatul Mondial la Micromodelism _Aeromodele Clasa F1 D
Rezultate:
Echipa Romaniei de Juniori Antrenata de domnu Profesor Radu Foamete a castigat locul I si Titlul de Campioni Mondiali la Juniori.
Echipa a fost formata din urmatorii elevi de la Clubul Copiilor Pucioasa
Visan Alexandru
Moraru Eduard